Ce înseamnă periajul dentar corect? Mulți dintre noi afirmă că se spăla pe dinți de două-trei ori pe zi și, totuși, la controlul dentar apar depuneri masive de placă bacteriană, tartru și colorații. Ce merge prost? Unde e greșeala? În principiu, periajul dentar ar trebui personalizat în funcție de nevoile sau, mai ales, de problemele dentare ale fiecărui pacient. De exemplu, un pacient care suferă de boală parofontală are nevoie de o tehnică de periaj care să protejeze gingiile, să evite lezarea lor cu periuța pentru a preveni avansarea bolii. Un pacient mai predispus la depunerile de tartru (fumători, cei cu o compoziție foarte alcalină a salivei) are nevoie de un periaj mai intempestiv, însă nu violent, care să mobilizeze orice rest alimentar sau depunere de placă bacteriană.
Cum ne spălam însă pe dinți în “modul standard”? Cum procedează o persoană obișnuită, fără necesități speciale? Cea mai comună greșeală în periajul dentar este periajul orizontal. Dintr-o parte în alta, stânga dreaptă, și numai pe fața exterioară a dinților. Regula numărul 1 a periajului dentar este “de la roșu la alb”, unde roșu este reprezentat de gingii și albul de dinți. Deci, pentru arcada superioară ne vom peria de sus în jos, pe toate suprafețele dentare, inclusiv pe cele interioare, pentru acestea din urmă folosind periuța în poziție verticală. Pentru arcada inferioară aceeași regulă va conduce spre periajul de jos în sus, de asemenea trecând periuța pe toate suprafețele dinților.
Problemele care pot apărea în urmă periajului orizontal sunt de natură atât carioasă cât și necarioasă. Carioasă, pentru că nu se îndepărtează eficient resturile alimentare și depunerile bacteriene provocând apariția cariilor și depunerilor de tartru. Problemele necarioase apar prin apariția unor leziuni în smalțul dentar, în special în partea opusă mâinii cu care realiam periajul dentar, prin forță și presiune exercitate perpendicular pe prismele de smalț. Aceste leziuni nu sunt carii și pur și simplu niște traume mecanice în zonele de minimă rezistentă ale dintelui (îndeosebi la colet a zonă de delimitare a coroane de rădăcină, aproape de gingie). Aceste leziuni avansează rapid, sunt foarte dureroase, prin înlăturarea smalțului și expunerea dentinei și se asociază frecvent cu retracția gingivală în dreptul dintelui respectiv.
Un alt aspect important de luat în considerare este alegerea periuței de dinți. Majoritatea dintre noi caută cele mai dure periuțe, cu tot felul de peri de cauciuc, care de care mai sofisticate. GREȘIT! Cea mai indicată periuța de dinți este cea moale. Dacă am vrea să măturam, de exemplu, un strat de praf cu o greblă, o să constatăm că reușim să obținem doar niște dâre în acesta, fără a-l îndepărta în totalitate. Dacă însă alegem o mătura moale, vom observa că acesta îndepărtează complet stratul de praf. La fel și în cazul depunerilor dentare. O periuța dură va “zgaria” doar placa bacteriană și nu va pătrunde în toate spațiile dintre dinți, în timp ce o periuță moale, se va mula pe suprafața dintelui, îndepărtând eficient depunerile și resturile alimentare.
În concluzie, periajul dentar trebuie să fie neapărat vertical, niciodată orizontal. Trebuie să fie ferm, dar blând în același timp. Gingiile trebuiesc atinse ușor cu periuța, pentru a stimula circulația și a le menține sănătatea, dar nu lezate pentru a nu produce retracția lor. Ne spălam pe dinți de două ori pe zi, dimineața – înainte de micul dejun, și seara – este ultimul lucru înainte de culcare, iar în timpul zilei utilizăm mijloace auxiliare de igienă orală – ața dentară, guma de mestecat, apa de gură și, nu în ultimul rând, fructe sau legume fibroase (mere, morcovi etc). La toate acestea se adaugă controlul și periajul profesional din cabinet cel putin o dată la 6 luni. Respectând riguros aceste minime reguli, ne putem asigura o sănătate dentară de invidiat și o rezistență de lungă durată a dinților în cavitatea orală.