Am vorbit în trecut despre primele periuțe de dinți și evoluția lor până la forma în care le folosim astăzi. Acum vom vedea care este istoria pastelor de dinți.
Nu putem ști cu certitudine care a fost prima substanță care a fost folosită pentru curățarea dinților, dar se presupune că egiptenii din perioada antică au fost cei care au folosit prima dată ceva similar cu pasta de dinți în jurul anului 5000 î.Hr. Substanța era compusă din praf de copite, coajă de ou pisată, smirnă, piatră ponce și apa care era probabil adăugată peste această compoziție de prafuri în momentul utilizării. Vă puteți imagina că gustul și senzația nu erau cele mai plăcute dar compoziția abrazivă ajuta la curățarea dinților. Smirna era probabil folosită pentru a aroma un pic compoziția, dar și pentru proprietățile ei benefice asupra sănătății.
În anul 500 î.Hr., grecii și romanii foloseau tot un fel de praf din oase și scoici strivite la care adăugau apă la utilizare. Fiind mult mai abraziv, praful respectiv avea o putere de curățare mai mare. În plus, romanii au lucrat și la aromatizarea mai puternică a compoziției adăugând cărbune și scoarță de copac.
Chinezii, cam în aceeași perioadă, foloseau o compozițe similară dar se concentrau mult mai mult pe aromatizarea ei folosind ginseng și ierburi mentolate.
Acest tip de pudră care se transforma în pastă va fi folosit pentru multă vreme, fără variații prea mari împreună cu strămoşul periuțelor de dinți.
Spre anul 1800, săpunul este adăugat în compoziţie și pe la 1850 găsim borcane cu acest tip de pastă care încep să se comercializeze, pentru ca la scurt timp să se folosească tuburi.
Momentul în care pasta de dinți devine ce este astăzi este anul 1914, când la compoziție se adaugă fluorul, pentru a proteja smalțul și pentru a lupta împotriva cariilor. Se înlocuiesc subtanțele abrazive, se adaugă substanțe sintetice, îndulcitori, și coloranți și… iată! Pastă de dinți contemporană cu varianțiile ei!
Foto via