Periuțele de dinți sunt esențiale pentru sănătatea dinților și gingiilor. Ele există de mult timp și sunt indispensabile în era contemporană.
De-a lungul istoriei, oamenii au fost foarte inventivi când a venit vorba de aceste obiecte, drept dovadă că prin toată lumea s-au descoperit tot felul de periuțe primitive făcute din bețe, crenguțe, pene, oase sau păr de animale.
Predecesorul periuței a fost bățul de mestecat, descoperit în Babylonia antică și în Egipt, datând din anul 3500 î. Hr.
Photo: http://www.dentalcorp.com/
Chinezii au perfecționat acest obiect, folosing crenguțe cu un lemn mai aromat, unele dintre ele erau chiar și ascuțite la un capăt și folosite probabil pe post de scobitoare.
Tot chinezii au fost cei care au inventat prima periuța în sensul în care ne este cunoscută nouă în ziua de azi: în jurul anilor 600, dinastia Tang, folosea perii din păr de mistreț, iar scrieri din 1223 vorbesc despre călugări care foloseau o perie făcută din păr de cal pentru a-și păstra dinții curați.
Aceste variații au fost utilizate până în secolul 17 când periuța primește numele pe care îl poartă azi, primul care a consemnat acest cuvânt a fost Anthony Wood. La scurt timp periuța începe să fie produsă în masă de către William Addis și este patentată în 1857 de către H.N. Wadsworth.
Ultimul pas către periuța pe care o știm astăzi este folosirea perilor din nailon, în secolul 20.